V-ați îndrăgostit și v-ați hotărât să faceți pasul cel mare? Când vine vorba de nunta perfectă, unul din lucrurile esențiale sunt verighetele, mai ales, deoarece pe acestea le veți păstra pentru tot restul vieții. Știm că este dificil să alegeți din atât de multe modele, profile, posibilități de personalizare, combinații de culori, tipuri de pietre, și pe deasupra să nimeriți și măsurile potrivite. La Coriolan vă putem ajuta cu sfaturi în legătură cu toate acestea! În acest articol, vom discuta luarea corectă a măsurii pentru verighete, dar dacă acest lucru vă dă emoții sau vi se pare prea dificil, atunci avem și o soluție mai simplă.
Când este cel mai potrivit moment să se ia măsurile?
INFO: Mărimea degetelor variază pe parcursul zilei, în funcție de temperatură, vreme, activitate etc. Degetele tind să fie puțin umflate dimineața, se micșorează puțin când sunt reci și se umflă ușor când sunt calde. În plus, este posibil ca într-o anumită zi să aveți retenție de apă, de exemplu.
Noi vă sfătuim să mergeți la magazin pentru a proba verighetele într-o zi când sunteți odihniți, când nu vă este foarte cald și când nu ați consumat alimente foarte sărate sau picante, deoarece există riscul retenției de apă și, implicit a umflării degetelor. De asemenea, este de preferat să veniți în prima parte a zilei, deoarece după o zi de muncă veți fi obosiți și acest lucru se va reflecta în mâinile voastre. Vă recomandăm să vă luați măsurile atunci când nu sunteți stresați, de exemplu, nu în timpul târgurilor de nunți, a expozițiilor etc.
Cum trebuie să vină verigheta pe deget?
O verighetă de mărimea potrivită trebuie să intre lejer pe deget, dar să opună rezistență atunci când trebuie să fie scoasă. Este nevoie ca verigheta să fie cât de cât fixă la baza degetului, însă fără să incomodeze degetele alăturate. Verighetele nu trebuie să stea complet fixe, eventual să “sugrume” degetul. Este foarte important ca măsura sa fie bună în momentul achiziționării verighetelor și nu în funcție de cum credeți că vi se vor schimba degetele în viitor; este greu de prezis cum se vor dilata sau contracta degetele voastre.
Ce factori trebuie luați în considerare?
Forma interioară
Forma interioară (sau profilul interior) a unei verighete poate fi plată sau bombată (confort). Diferența între cele două este de aproximativ jumătate de mărime. De exemplu, o verighetă mărimea 59 plată la interior este mai mare decât mărimea 59 confort. Descoperiți mai multe despre profilele verighetelor Coriolan.
Lățimea modelului
INFO: Coriolan utilizează ca notare a mărimilor circumferința degetului în milimetri – astfel dacă circumferința degetului este 52 mm, atunci mărimea este 52. În magazinele noastre utilizăm conul de măsurare ISO8653 cu seturile de verigi aferente, iar măsura verighetei o luăm la linia de jos.
Modul de luare a măsurilor variază și în funcție de lățimea verighetei. Așadar, dacă este folosit setul de verigi de 3 mm în preluarea măsurilor se vor avea în vedere următoarele:
- setul de 3 mm este relevant la preluarea măsurilor pentru verighetele cu lățime de până la 4,5 mm;
- pentru verighete cu lățime de 5-7,5 mm este necesară suplimentarea cu jumătate de măsură a mărimii;
- pentru verighete cu lățime de 8-10 mm este necesară suplimentarea cu o măsură a mărimii.
Forma degetului
Din punct de vedere estetic, dar și pentru confortul vostru, noi recomandăm verighetele late (de peste 7 mm) pentru degetele lungi și subțiri, iar modelele mai înguste (de 3-4 mm) pentru degetele mai scurte scurte.
Ce riscuri există dacă măsurile nu sunt alese bine?
Dacă măsura este prea mare, verigheta
- se poate agăța,
- se poate pierde (mai ales în vacanțe, la mare, în timpul sportului în aer liber etc.),
- poate incomoda sau chiar răni degetele laterale,
- poate fi mai puțin estetică.
Dacă măsura este prea mică, verigheta
- poate deforma degetul, deoarece presiunea exercitată asupra lui este foarte puternică,
- poate răni în mod grav degetul, lăsând urme profunde,
- nu este estetică,
- nu este igienică, deoarece degetul nu se poate curăța sau și pielea nu poate respira,
- este posibil să nu o mai puteți scoate și să fie nevoie să fie tăiată.
ATENȚIE: Coriolan nu este responsabil de măsurile pe care vi le alegeți.
Mai mult, micșorarea sau mărirea verighetelor după ce acestea au fost finalizate nu este mereu posibilă sau recomandată. Majoritatea verighetelor nu permit modificări ulterioare, singura soluție fiind refacerea acestora contracost. Chiar și pentru acele modele care permit modificări ulterioare de măsură, această procedură mecanică se face doar cu acceptarea riscurilor. Trebuie să aveți în vedere următoarele:
- Verighetele cu pietre nu pot fi micșorate, iar mărirea acestora riscă lărgirea locașului pietrelor, căderea și/sau distrugerea pietrelor, ruperea completă din zona pietrelor. Lărgirea reușită a unor verighete cu pietre necesită de cele mai multe ori remontarea unor pietre mai mari.
- Verighetele cu model nu pot fi micșorate, iar lărgirea acestora va deforma sigur modelul.
- Verighetele anti-stress nu pot fi micșorate, iar lărgirea acestora determină blocarea rotirii.
- Verighetele în mai multe culori/părți riscă desfacerea fuziunii/lipirii și/sau crăparea acestora.
- Încălzirea la flacără determină schimbarea culorii și pierderea durității la purtare.
- În funcție de forma inițială, verighetele pot deveni ușor bombate după mărire sau turtite după micșorare.
- Prin refinisare orice muchie fermă a verighetei devine mai rotunjită, unele detalii se vor pierde, gravarea interioară sau exterioară se poate șterge sau deteriora și trebuie refăcută.
Există o soluție mai simplă?
Da, serviciul Coriolan „Verigheta perfectă” presupune realizarea unor verighete din alamă, înainte de plasarea comenzii finale de verighete din aur. Verighetele de probă respectă mărimea, lățimea, grosimea și profilul verighetelor din aur, au culoarea galbenă a alamei și nu includ finisajul sau modelul exterior pe care îl vedeți în fotografiile prezente pe site sau la mostrele din magazinele Coriolan. Acest serviciu este valabil pentru orice verighetă aflată în portofoliul nostru. După ce purtați aceste verighete de probă câteva zile, veți fi siguri ce mărimi sunt potrivite pentru voi.
Vă așteptăm în magazinele Coriolan pentru a vă ajuta să vă alegeți verighetele. De asemenea, dacă aveți curiozități sau întrebări, nu ezitați să ne contactați pe suport@coriolan.ro.
Mihordea Catalin
Mi-am luat verigheta mai mare. Se poate strâmta?
coriolan Post author
Bună ziua, Cătălin,
Unele verighete se pot modifica, deși nu recomandăm acest lucru. Modificarea se face prin intervenție mecanică și există anumite riscuri pe care trebuie să vi le asumați: crăparea verighetei, modificarea gravării și a profilului verighetei. Pentru a vă oferi un răspuns concret, vă rugăm să aduceți verigheta în oricare dintre magazinele Coriolan – http://www.coriolan.ro/magazine/. Consilierii o vor examina și vă vor putea oferi un răspuns.
Dacă vă mai putem ajuta cu orice alte informații, vă stăm cu drag la dispoziție.
Cu respect,
Echipa Coriolan