Ce piatră prețioasă ți se potrivește în funcție de zodie

Pietrele prețioase sau semi-prețioase asociate cu zodiacul, reprezintă o colecție cu simbolistică pentru purtători. Această selecție este menționată chiar și Vechiul Testament, în Exodus, unde Aaron, Marele Preot și frate al lui Moise, purta o platoșă încrustată cu 12 pietre diferite, care reprezentau cele 12 triburi ale Israelului. De-a lungul timpului, astrologii au preluat detaliile din Biblie și au asociat câte o piatră prețioasă sau semi-prețioasă fiecărei luni sau zodii. Încă din vremuri timpurii, s-a considerat că fiecare piatră are o simbolistică aparte și conferă protecție și înțelepciune, totuși, de abia în secolul XV sau XVI, în zona Poloniei de astăzi, au început să apară și să fie purtate bijuterii cu piatra prețioasă asociată zodiei.

În 1912 a fost realizată o listă oficială a pietrelor prețioase asociate cu zodiacul sau luna nașterii, dar aceasta s-a modificat în timp. Pietrele zodiacului oferă o modalitate interesantă de a alege bijuterii. Ele permit o explorare a universului pietrelor prețioase, mai ales pentru că propun deseori pietre prețioase sau semi-prețioase care nu se regăsesc în mod curent în preferințele inițiale sau opțiunile obișnuite ale clienților.

22 decembrie – 19 ianuarie

Capricorn – Granat

Duritate: 6,5 – 7,5 Mohs

Deși granatul este asociat în mod obișnuit cu culoarea roșie, aceste pietre semi-prețioase pot fi și galbene, portocalii, verzi sau chiar albastre. Granatul a fost descoperit pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii. Multe țări produc granate de calitate, inclusiv Afganistan, Brazilia, Canada, Cehia, India, Madagascar, Myanmar, Rusia, Sri Lanka, Tanzania și Statele Unite.

Simbolism – Unii consideră că pietrele din familia grantului are efectiv protectiv asupra purtătorului. Din acest motiv, de-a lungul vremii, granatele au fost populare în rândul războinicilor și a regalității.

20 ianuarie – 18 februarie

Vărsător – Ametist

Duritate: 7 Mohs

Ametistul este un cuarț cristalin în culori care variază de la lila pal până la violet roșiatic intens. Este unul dintre cele mai populare cuarțuri și a fost utilizat în multe bijuterii din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Înainte de descoperirea unor zăcăminte în Brazilia, această piatră era rară, iar Rusia era liderul în producția globală de ametist. Mai recent, Bolivia, Uruguay și Zambia produc ametiste de calitate, dar și Canada, India, Mexic, Sri Lanka și Statele Unite.

Simbolism – Deoarece culoarea violet este asociată din vremuri timpurii cu regalitatea, ametistul a fost rezervat celor de origine nobilă. Totodată, este considerată o piatră care conferă claritate mentală și are puteri vindecătoare.

19 februarie – 20 martie

Pești – Acvamarin

Duritate de 7,5 – 8,0 Mohs

Acvamarinul face parte din familia berilului, având nuanțe de verde marin, azuriu sau albastru-închis. Se găsește în Mozambic, Nigeria, Kenya, Zambia, dar și în Australia și SUA. Acvamarinul este dicroic, deci intensitatea culorii se modifică în funcție de unghiul din care este privit.

Simbolism – Denumirea acvamarinului provine din latinescul “apă de mare”, din acest motiv era considerat ca fiind protectorul navigatorilor. Uneori acvamarinele sunt asociate cu fericirea conjugală sau un intelect superior.

21 martie – 20 aprilie

Berbec – Diamant

Duritate: 10 Mohs

Majoritatea diamantelor naturale sunt incolore, eventual cu ușoare nuanțe de galben, maro sau gri. Doar aproximativ 2% dintre diamante sunt colorate și se numesc diamante fancy. Ele pot avea aproape orice culoare, inclusiv roz, albastru, verde, negru, maro și gri. India era sursa majoră de diamante la nivel global până în secolul al XVIII-lea, dar în prezent majoritatea acestor pietre sunt din Brazilia, Canada, Botswana, Namibia, Sierra Leone, Africa de Sud și Rusia.

Simbolism – Dintotdeauna, diamantele au reprezentat atât dragostea în multe culturi. Romanii credeau că, dacă săgețile lui Cupidon cu vârfuri de diamante te lovesc, vei fi mereu îndrăgostit. Ele sunt adesea asociate cu sănătatea creierului, precum și cu multă energie.

21 aprilie – 21 mai

Taur – Smarald

Duritate: 7,5 – 8,0 Mohs

Probabil cel mai cunoscut beril, smaraldul a fascinat mereu, fiind piatra prețioasă care a făcut celebre minele Cleopatrei. Culoarea sa dominantă este verde, dar poate prezenta o ușoară nuanță de albastru sau de galben. Foarte puține smaralde sunt perfect “curate”, adesea acestea prezintă incluziuni și/sau fracturi vizibile ce conferă pietrei un caracter unic. În prezent, cele mai multe smaralde se găsesc în Columbia, Brazilia, Zambia și Zimbabwe.

Simbolism – Legenda spune că smaraldul îi va conferi purtătorului inteligență și claritate în luarea deciziilor. Totodată se consideră că smaraldul are puteri vindecătoare.

22 mai – 21 iunie

Gemeni – Perlă

Duritate: 2,5 – 4,5 Mohs

Perlele sunt singurele pietre prețioase care se găsesc în creaturi vii, atât moluște de apă sărată, cât și de apă dulce. Majoritatea perlelor comercializate în ziua astăzi sunt de cultură. Cu toate că sunt mai dificil de întreținut, perlele s-au regăsit de-a lungul istoriei în multe bijuterii importante. Culoarea perlelor depinde de specia de moluscă; pot fi albe, crem, aurii, argintii, negre, gri, dar chiar și cu ușoare nuanțe de roz, portocaliu, verde și albastru.

Simbolism – Perlele sunt asociate cu onestitatea, puritatea și înțelepciune. Unele culturi asociază perlele cu divinul, crezând că sunt lacrimi vărsate din cer.  Tradiția chineză susține că perlele reprezintă înțelepciune și putere și sunt purtate de dragoni.

22 iunie – 22 iulie

Rac – Rubin

Duritate: 9 Mohs

Rubinul este corindonul roșu, dar poate avea și nuanțe de roz, portocaliu sau violet. Culoarea rubinelor poate fi neuniformă și este normal ca aceste geme să aibă mici incluziuni. Uneori, aceste incluziuni formează un efect de stea, denumit și asterism, ceea ce face acel rubin deosebit. Majoritatea rubinelor provin din Asia de Est, de exemplu din Myanmar (fosta Birmania), Himalaya și nordul Vietnamului.

Simbolism – Rubinele au fost mult timp corelate cu fizicul și puterea. Fiind preferate de războinici, rubinele sunt considerate că ar stimula forța și rezistența purtătorului.

23 iulie – 22 august

Leu – Peridot

Duritate: 6,5 – 7,0 Mohs

Peridotul are o culoare predominant verde deschis natural, dar au fost găsite și pietre galbene. Intensitatea culorii peridotului depinde de cantitatea de minereu de fier prezentă în piatră. A fost găsit pentru prima dată în Egipt și se crede că a fost purtat de regina Cleopatra. Se găsește și în Hawaii, Vietnam, Myanmar, Statele Unite și China.

Simbolism – Peridotul protejează purtătorul în timpul nopții, datorită legăturii acestei pietre semi-prețioase cu soarele. Se crede că păstrarea pietrei aproape în timpul orelor întunecate, va respinge spiritele rele.

23 august – 22 septembrie

Fecioară – Safir

Duritate: 9 Mohs

Safirul este cunoscut pentru culoarea sa albastră, dar poate fi incolor sau de multe alte culori, în afară de roșu – acesta este de fapt un rubin. Se găsește în Nigeria, Madagascar, Australia, China, Thailanda și SUA, dar cele mai faimoase safire albastre provin din Cașmir, Sri Lanka și Myanmar.

Simbolism – Safirele sunt considerate o piatră prețioasă protectoare, ele protejând atât fizic, cât și de intenții rele și invidie. Safirele albastre sunt considerate o piatră extrem de spirituală, fiind purtată în antichitate de preoți.

23 septembrie – 22 octombrie

Balanță – Turmalină roz

Duritate: 7 – 7,5 Mohs

La sfârșitul anilor 1800, împărăteasa chineză Tzu-Hsi iubea atât de mult turmalina roz încât a cumpărat aproape întreaga producție dintr-o mină din California. Când a murit, a fost întinsă pe o pernă de turmalină roz. Turmalina roz poate avea diverse nuanțe fermecătoare și se găsește în Brazilia, Nigeria, Mozambic și părți din Africa de Vest.

Simbolism – Se spune că turmalina roz are puterea de a ajuta purtătorul să prindă energie și să scape de anxietate. De asemenea, are proprietăți vindecătoare și exprimă iubirea.

23 octombrie – 21 noiembrie

Scorpion – Citrin

Duritate: 7 Mohs

Citrinul este un tip de cuarț, la fel ca și ametistul, dar citrinul este mai rar. Culoarea sa variază de la galben-lămâie la maro-roșcat intens, chiar spre culoarea chihlimbarului. Citrinul netratat se găsește în Rusia și Madagascar, dar majoritatea citrinului (ametist tratat termic) provine din Brazilia.

Simbolism – Se consideră că are proprietăți vindecătoare și stimulează starea de fericire. Se crede că aduce fericire și abundență purtătorului, deoarece bijuteria radiază energie luminoasă și caldă precum soarele.

22 noiembrie – 21 decembrie

Săgetător – Tanzanit

Duritate: 6,5 – 7,0 Mohs

Tanzanitul face parte din familia zoisitului și a fost descoperit pentru prima dată în 1967 în Tanzania. Are nuanțe de albastru-violet și este o piatră pleocroică, ceea ce înseamnă că poate afișa simultan mai multe nuanțe în funcție de direcția din care este privită. Deși Dealurile Merelani din Tanzania au produs suficient tanzanit pentru a face piatra populară la scară globală, oferta rămâne limitată, iar tanzanitul este considerat rar.

Simbolism – Tanzanitul este considerat a fi o piatră încărcată energetic, care poate ajuta la meditație și vindecare fizică și emoțională, care totodată conferă putere celui care o poartă.

Te așteptăm în magazinele Coriolan și online pentru a descoperi bijuteriile noastre cu pietre prețioase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.