Diamantul negru ascunde numeroase secrete pe care vrem să le împărtășim cu tine. Descoperă cum s-au format, unde le găsim și cum se evaluează calitatea diamantelor negre și alte particularități ale acestor pietre prețioase rupte din stele!
Originea diamantelor negre
Diamantul negru, uneori numit și carbonado, este o formă de diamant policristalin format din hidrogen, grafit și carbon. Se găsește doar în depozitele aluviale din Republica Centrafricană și Brazilia. Niciun diamant negru nu a fost găsit în minele de diamante clasice, deci putem spune că proveniența sa este înconjurată de mister.
Faptul că diamantul negru este localizat doar în două locuri de pe întreg Pământul și nu este extras din mină la fel ca diamantul clasic, a dus la crearea mai multor ipoteze despre felul în care se formează. Aceste ipoteze sunt care mai de care mai interesante, dându-i diamantului negru aura aceasta de mister și încoronându-i calitățile. Iată două dintre ipotezele cele mai cunoscute despre originea diamantului negru.
- Nu s-a format pe Pământ. Pe de o parte, analiza atomică a demonstrat faptul că diamantul negru are în componența sa un gaz întâlnit în spațiul interstelar – hidrogen. Pe de altă parte, faptul că diamantele negre sunt poroase (adică au gaz în componența lor) ne duce cu gândul la faptul că nu s-au format prin aceeași modalitate de formare precum diamantele clasice. Este greu de crezut că, la adâncimi de peste 150 km sub scoarța terestră, există hidrogen. Așadar, aceste diamante sunt cosmice.
- S-a format în urma exploziei unei stele. Stephen Haggerty (cercetător geolog la Universtatea Internațională din Florida) consideră că diamantul negru s-a format în urma exploziei unei supernove acum 3,8 miliarde de ani. Explozia a avut loc în afara sistemului nostru solar, iar praful stelar rezultat s-a condensat în asteroizi. Aceștia au lovit Pământul în urmă cu 2,3 miliarde de ani chiar în zonele de contact unde se găsesc diamantele negre acum.
Proprietățile diamantului negru și cei 4C
Procesul de evaluare a calității unui diamant negru este diferit decât pentru un diamant incolor. În primul rând, puteți verifica certificarea pentru a afla dacă acesta este natural sau tratat termic. Diamantele tratate sunt diamante incolore care au fost transformate în diamante negre prin tratamente termice sau cu radiații. Diamantele incolore cu multe incluziuni sunt adesea folosite pentru acest proces. Incluziunile nedorite nu pot fi văzute odată ce suprafața diamantului devine neagră și opacă. Diamantele negre tratate au un preț mai accesibil decât cele naturale.
Când vine vorba de cei 4C, nu este nevoie să îți faci griji cu privire la culoare sau claritate. Ambele tipuri de diamante negre au multe incluziuni și există o singură evaluare a culorii: negru fancy. Diamantul negru este complet opac cu un luciu metalic.
Tăietura este principalul factor de luat în considerare atunci când alegi un diamant negru. Deoarece diamantele negre sunt destul de fragile, sunt foarte dificil de tăiat, ceea ce înseamnă că tăieturile de înaltă calitate pot fi costisitoare.
Caratul (ct) este unitatea de măsură pentru pietre, iar un carat reprezintă 0,2 grame. Diamantele negre sunt mai dense decât alte diamante, ceea ce înseamnă că un diamant negru de 1 ct este mai mic decât un diamant alb de 1 ct cu o formă și tăietură asemănătoare.
Alte particularități ale diamantului negru
Diamantul negru este format din milioane de cristale negre mici legate între ele, adică are o structură policristalină. Uneori pot apărea pete de gri închis datorită acestei structuri.
Clivajele sau fracturile individualizează fiecare diamant negru, iar acestea se pot vedea și cu ochiul liber în anumite cazuri. Acestea fac diamantul negru mai vulnerabil decât cel incolor. Îți recomandăm ca, atunci când cureți bijuteria, să eviți contactul diamantului negru cu aburul sau ultrasunetele.
Spre deosebire de diamantul incolor care reflectă lumina, diamantul negru o absoarbe, iar frumusețea lui este dată de suprafața lui asemănătoare marmurei.
Diamante negre celebre
Unul dintre cele mai cunoscute diamante negre din lume se numește „Orlovul Negru” sau „Ochiul lui Brahma”. Acesta are 67.5 ct, forma cushion și este montat într-un colier alături de alte 232 de diamante incolore. Legenda lui este impresionantă: se spune că a fost o piatră neagră de 195 ct, izvorâtă din ochiul unei statui sacre a lui Dumnezeu (Brahma din India).
Un alt diamant negru cunoscut este „Spiritul de Grisogono”, are 312.24 ct și a fost găsit în anii ’90 în vestul Africii Centrale. Este montat într-un inel cu 702 diamante incolore și nu se știe locul unde se află, deși se presupune că face parte din colecția privată a unei persoane necunoscute.
Așadar, dacă porți bijuterii cu diamante negre, gândește-te că ești fericita posesoare a unei bijuterii distinse, cu praf de stele!
Descoperă oferta de bijuterii, inele de logodnă și verighete cu diamante negre din magazinele Coriolan și online! Pentru orice informații ne poți contacta la suport@coriolan.ro.
Pingback: Cum se plasează online o comandă de verighete Coriolan – Blog Coriolan
Pingback: Verighete – Tendințele anului 2023 – Blog Coriolan