Tot ce trebuie să știi despre culorile aurului

Aurul este un material cu proprietăți fascinante și a fost folosit pentru bijuterii încă din anul 4000 înaintea erei noastre. Alchimiștii din Evul Mediu credeau că aurul este o sursă a imortalității și chiar au încercat să transforme alte materiale în aur. Este un metal asociat cu măreția, prosperitatea și bogăția, și este materialul cel mai des folosit pentru verighete, inele de logodnă și alte simboluri ale iubirii veșnice. Majoritatea lumii se gândește la culoarea galbenă când vine vorba de aur, dar bijuteriile din aur pot avea diferite culori.

Ce dă culoarea aurului?

Verighete Coriolan V92

Aurul pur (denumit și aur fin) este desemnat ca fiind de 24 de karate, abreviat 24K, uneori 24kt. Aurul fin este foarte moale, așa că, în general, nu este folosit pentru bijuterii și alte articole de zi cu zi. În schimb, este folosit pentru lingouri sau monede. Pentru bijuterii, se folosesc aliaje din aur. Un aliaj este un amestec de elemente chimice dintre care cel puțin unul este un metal. Materialul rezultat păstrează toate proprietățile unui metal, cum ar fi conductivitatea electrică, ductilitatea, opacitatea și luciul, dar poate avea proprietăți care diferă de cele ale metalelor pure, cum ar fi rezistență crescută și duritate. Bijuteriile sunt făcute în general din aliaje din aur de 14K sau 18K, iar metalele cu care este aliat aurul schimbă culoarea acestuia.

Diferența Coriolan: La Coriolan se folosesc doar aliaje de calitate superioară, create împreună cu firme specializate din industria metalelor prețioase, alese în mod deosebit să reacționeze la tratamente speciale pentru îmbunătățirea durității și strălucirii. De asemenea, procesul de producție este modernizat mereu pentru a obține bijuterii rezistente cu o culoare deosebită și o strălucire care se păstrează în timp.

Inel Coriolan DR028

Aurul galben – o comoară

Frumusețea aurului este dată de culoarea galbenă, naturală a acestuia, de unde și denumirea culorii auriu. Aliajele din aur galben conțin argint, cupru și zinc. Adăugarea acestor metale păstrează culoarea naturală a aurului, iar materialul rezultate este unul suficient de puternic pentru făurirea bijuteriilor.

Diferența Coriolan: Aliajele Coriolan din aur galben nu conțin nichel și sunt potrivite pentru persoanele cu alergii.

Aurul alb – elegant și discret

Inel Coriolan DR096

Aurul alb este un aliaj din aur cu cel puțin un metal alb, precum manganul, zincul, argintul, paladiul, nichel sau platina, iar culoarea rezultată este un gri-gălbui.

Diferența Coriolan: Aliajul pentru aur alb folosit de Coriolan conține argint, zinc și paladiu. Aliajele master pe care le folosim pentru aur alb conțin și o infimă cantitate de nichel (metal ce poate provoca diferite alergii sau sensibilități ale pielii), însă cantitățile de nichel din aliaje sunt admise de Comisia Europeană și nu ar trebui să vă afecteze. Pentru a accentua culoarea albă a aurului, acesta este placat cu rodiu (procedură numită rodiere sau rodinare). Această placare poate, de asemenea, să diminueze reacția alergică, dar această procedură va trebui repetată la un anumit interval de timp.

INFO: Placarea aurului cu rodiu este o practică folosită de mulți producători de bijuterii. După o perioadă de purtare, acest strat de rodiu devine mai subțire sau dispare, ceea ce dă impresia de îngălbenire a bijuteriei. În acel moment, se observă culoarea naturală a aurului alb. Dacă aspectul bijuteriei nu mai este pe placul purtătorului, atunci aceasta poate fi placată din nou cu rodiu. Rodiul nu se folosește direct în aliaj cu aurul, deoarece acesta este foarte scump și ar crește mult prețul bijuteriilor.

Colier Coriolan

Aurul roșu sau roz – un metal cu pasiune

Aurul roșu sau roz este un aliaj din aur și cupru, cel din urmă fiind metalul care dă nuanța trandafirie și duce la durabilitatea pieselor din acest material. Aceste aliaje pot conține și argint sau zinc, în funcție de nuanța dorită. Cu cât aliajul conține mai mult cupru, cu atât culoarea finală este mai roșiatică. Aurul roșu era popular în Rusia la începutul secolului al XIX-lea și era cunoscut și sub numele de aur rusesc, dar acest termen nu se mai folosește în prezent.

Culori rare ale aurului

Aurul verde este un aliaj din aur și argint de o culoare galben-verzuie, cunoscut și sub numele de electrum. Uneori se poate adăuga cupru sau cadmiu, dar cel din urmă este destul de toxic.

Aurul violet este un aliaj din aur și aluminiu și este mai fragil decât alte aliaje din aur. De aceea, probabil nu veți găsi bijuterii în totalitate din aur violet.

Albastrul este o culoare exotică pentru aur și este, în general, rezultatului alierii aurului cu galiu sau indiu. Se poate obține și prin alierea aurului cu fier și nichel, urmată de un tratament termic pentru a oxida fierul.

Aurul negru poate fi produs prin diverse metode: patinare (aplicarea unor compuși ce conțin sulf și oxigen), oxidarea controlată a aurului ce conține crom sau cobalt, tratamente cu laser etc. Această culoare este una elegantă și subtilă.

Care sunt culorile aurului Coriolan?

La Coriolan vei găsi bijuterii din aur de 14K și 18K, în culorile galben, alb și roz. Acestea te vor face să strălucești, punându-ți în valoare frumusețea naturală. Te așteptăm în magazinele Coriolan și online să îți alegi următoarea bijuterie din aur!

Tu ce culoare a aurului preferi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.